Zâmbetul- cartea celor o mie de stări

Zâmbetul nu e doar o simplă destindere a buzelor cu scopul de a exprima fericirea. Acesta trebuie citit asemenei unei cărți, cartea celor o mie de stări.

Atunci când cuvintele sunt prea multe, lăsăm loc tăcerii, iar zâmbetul e cel care vorbește. Când  nu există vorbe a fi spuse, zâmbim din nou.Zâmbim la bucurie. la tristețe. Zâmbim când vrem să strigăm în gura mare despre fericirea ce explodează în suflet și ne ascundem în spatele unui zâmbet atunci când ne e frică să nu bufnim în plâns.

Zâmbim unui trecător, unui prieten și cu zâmbet ne acoperim privirea în fața unui dușman. Un surâs ca semn de mulțumire, unul ca semn de aprobare și tot unul ca semn al dezamăgirii.Râdem la o glumă, la un film sau pur și simplu atunci când uiți telefonul acasă, într-o zi importantă.

Înaintea unui discurs- pentru încredere, înaintea vizitei la medic- pentru curaj, la o cerere de mărire a salariului, sau la o discuție cu șeful- zâmbim.Suntem numai zâmbet când o vedem pe mama, pe tata. Atunci când încă ne mai cred copii.

Râdem atunci când cineva sau ceva nu corespunde standardelor noastre, râdem pentru a lua peste picior.

Zâmbim atunci când ne vedem copilul cu fața numai ciocolată, sau atunci când soțul vine cu un buchet de flori în brațe. Uneori surâdem pentru a ne opri să ne ștergem lacrimilie și a ne consola.Ne trezim cu un surâs pentru că soarele care ne luminează dimineața și pentru că noaptea adormim cu capul la pieptul celui iubit.

Nu contează dacă e senin sau plouă, surâsul e cel pe care îl păstrăm.

Zâmbim să zicem mi-a fost dor, zâmbim să zicem te iubesc.

© Preluarea oricărei informații de pe acest blog, fără acordul prealabil al autorului, este interzisă

Bărbați fără nimic în pantaloni.

Tare îmi place cum zice o cunoscută de-a mea despre unii bărbați- ”n-are nic în pantaloni”. Asta nu înseamnă neapărat ca ea a vârât mâna să controleze dimensiunile. Este vorba despre bărbăție și acțiuni.

Sindromul ”Peter Pan” capătă amploare. Bărbații adevărați sunt pe cale de dispariție. Țineți-mă minte, curând or să apară în Cartea Roșie- Homo Sapiens Babartus. De râs și de plâns. Ei refuză să se maturizeze și să-și asume responsabilități.

Nu o să vorbesc despre cum au ajuns bărbații să se îmbrace, cu toate că, atunci când văd cum li se conturează jucăriile prin pantalonii mult prea skinny, tocmai mie îmi e rușine. Să admitem, totuși, că e dreptul lor de a-și alege ținuta.

Ceea ce mă deranjează mai mult, este infantilismul- comportamentul ăsta de copil alintat care vrea baloane cu gust de bomboane, în care să sufli ca-n niște tromboane. Ei nu se dezvoltă ca personalitate, dar umblă cu carnețelul plin cu standarde ridicate. Nu se întreabă ce au realizat ei, dar ce au realizat cei din jurul lor. Copilașii ăștia, al căror fire încep să încărunțească, refuză să-și asume viața cu toate cele ce ne preconizează.

Nu îmi calc cămașa, pentru că mi-e lene, nu mă duc la ore, prentru că mi-e som. Vesela din chiuvetă o să aștepte vreo săptămână, pentru că acum sunt ocupat. Nu ies la rendezvous, deoarece fetele sunt mercantile. Nu accept decât ”one night stand”, de frică ca în cea de-a doua noapte, să nu vină ea cu planuri de viitor. Nu mă căsătoresc deoarece sunt prea tânăr, nu vreau copii, pentru că toate femeile sunt curve și nu se știe niciodată al cui copil îl poartă, cu toate astea, nu port prezervativ, deoarece e incomod. Nu dăruiesc flori și nu deschid ușa unei doamne, pentru că e demodat. Nu ajut o bătrână, or să se găseasca alții. În transportul public, nu mă ridic în fața unei femei însărcinate, sunt și eu obosit. Nu cedez drumul la trecerea de pietoni, pentru că mă grăbesc. Nu îmi cer scuze, eu mereu am dreptate.
Nu accept decât  distracția, acoolul și sexul fără obligații.

V-aș pune pe toți în rând pe Calul Bălan să vă niluiesc cu câte un Sfânt Nicolae la fund, ca să vă vină mintea la cap și să acceptați și voi odata realitatea. Să lăsați iresponsabilitatea la o parte și să fiți demni de a vă numi bărbați. Reînviați cavalerismul!

© Preluarea oricărei informații de pe acest blog, fără acordul prealabil al autorului, este interzisă

Arta pupatului în c*r

Literatură, pictură, muzică, dans- arte care îți fac sufletul să vibreze.

Cât de vulgar nu ar suna, a pupa în c*r- este și asta o artă. Indivizii din spațiul mioritic o au înrădăcinată adânc în conștiință. Meșteri avem care dintre care mai profesioniști. Unici, aș zice eu. Cel mai trist este faptul că nimeni nu se poate izbăvi de acest obicei. De parcă în momentul nașterii, ne este pus în frunte darul de a vorbi pe la spate. Nimeni nu-i sfânt. Fiecare avem păcatul ăsta pe suflet. Chiar și în momentul când apăs tastele, realizez că asta fac de fapt- mai spăl cuiva oasele.

Cu toate astea, o să mă justific. O să spun că încerc la maxim să nu discut persoanele după spate. Încerc să nu arunc critici la persoană, încerc să-mi văd de viața mea. Îmi dau seama că multe probleme s-ar rezolva dacă am vobi între noi, dar nu despre noi. Mă strădui să fiu un om mai bun, chiar dacă uneori nu-mi reușește.

Regretabil e faptul că majoritatea nici nu încearcă să devină mai buni. Unora li se pare că a pupa în c*r e ca și cum ai mânca o mână de răsărită. Ptiu, ptiu și treaba e făcută. Nu se ține cont de integritate și spațiul personal. Lumea năvălește în viața ta, dar uită să bată la poartă. Curiozitatea o sporește nicidecum sufletul. Ce-ai făcut și unde ai fost- asta da, asta subiect interesant.

-Ai auzit și-o făcut Tudora a lui Gavrilâ?
-Așeea care trăiești pe drumul mare?
-Da, da. Iaca ieri o venit Petruț și ni-o povestit și nie.

Vi se pare cunoscut? Nu? Poftim alt exemplu:

-Ai văzut că Obrejanu și-o luat mașină nouă?
-Ei, dapoi la câți bani are taicăso…

Oamenii care nici nu știu bine cum arăți bine la față, te scarmănă de le tresare și haina de pe ei. Nu contează dacă ai făcut bine, ori rău. Orice acțiune, ba chiar și inacțiune te face subiect de discuție. Poți fi cel mai onest samariteam, dar oricum nu poți ieși din gura lumii. E trist, dar e adevărat.

Vă îndemn ca înainte de a vorbi despre cineva, să vă gândiți căt de mult vă pasă de această persoană. Dacă e doar o figură trecătoare, lăsați-o să-și trăiască viața fără trei copeici aruncate pe după spate.

-Hai poftim la o cafea! Mai punem țara la cale, mai pupăm pe cineva în c*r.

© Preluarea oricărei informații de pe acest blog, fără acordul prealabil al autorului, este interzisă

Minte-mă frumos

Am eu așa o trăsătură deosebită, de fapt absolut minutată de a percepe minciuna. Pe lângă asta, am un obicei mai prostesc de a mă preface că nu o înțeleg. Privesc cu ochii mei pisicești și ascult. Ador să urmăresc fantezia umană. Nu vă imaginați câtă psihologie se poate învăța de pe urma acestor situații. Sunt oameni care mă cred o naivă.

-Ești naivă asemeni unui copil. Crezi în tot ce ți se zice!

De unde ați luat voi asta? Nu sunt naivă și nici nu mă prefac a fi. Sunt concluziile voastre. Eu doar las oamenii să-și isporiseasca povestea. Ei se simt împăcați cu gândul că au ieșit uscați din apă, iar eu rămân cu concluziile.

Personal nici nu pot să mint și nici nu îmi place. Mă stresează faptul de a ține minte ce minciuni am zis, de a fi prinsă cu minciuna, încep a mă simți vinovată. Tare aiurea senzația.

În concluzie, pentru a denatura adevărul, trebuie să ai talent. Dacă mințiți, făceți-o frumos. Știți vorba aia: ”s-o credeți și voi jumate”.

© Preluarea oricărei informații de pe acest blog, fără acordul prealabil al autorului, este interzisă

Eva-Putana și Regele Adam cel Bătrân

Există un astfel de concept precum că Eva, atât timp cât este tânără și frumoasă, poate fi doar o putană mercantilă. Scopul ei primordial este un Adam bogat, de dorit unul cât mai bătrân, ca să-l poată trimite pe lumea cealăltă cât mai curând și ca să-i poată obține averea.

Prin logica majorității, o astfel de relație este sortită eșecului. Dar cum rămâne cu ”Dragostea nu are vârstă, sex, culoare”? Sau noi suntem ca și curva cu 12 fețe care tinde să creadă  în așa ceva doar când îi convine?

Până la urmă, nu dragostea e subiectul cheie, ci garanția unei căsătorii/relații reușite.

Atât femeia, cât și bărbatul, pot să-și unească destinul cu cine doresc. Din epoca de piatră, Eva stătea în peșteră, așteptându-l pe Adam să vină cu mamontul în spate. Nu e vorba despre bani,sau vârstă, ci despre instinctul de a simți siguranța în ziua de mâine.

Vai vai vai, Eva ce târfă, l-a ispitit pe sărmanul Adam doar din motiv că e rege bătrân, iar el sărmanul, nici  nu a perceput ce se întâmplă!

Oamenii își construiesc fericirea după cum îi duce capul, iar noi nu suntem în drept să-i judecăm. Da, uneori Eva își alege un Adam mai bătrân, dar asta nu o face putană, tot așa cum alegerea unei Eve tinere, nu îl face pe Adam prost. Sau credeți ca bărbatul pe care l-a dus capul să agoniseasca  un cont frumos, nu e capabil să analizeze o femeie? Ei doar își trăiesc ziua de azi. El fericit cu un corp frumos în pat, ea fericită cu un portmoneu gros în geantă. Lor le e drept în cot de șerpii din jur. Ambii zâmbesc, ambii sunt fericiți și cel mai important, ambii se bucură de avantaje. Atât timp cât ei înțeleg asta, diferența de vârstă nu are nici o treabă.Poate se gândesc la perspectiva îmbătrânirii împreună, dar poate nu. Nimeni nu oferă garanția acestei perspective nici când e vorba de celelalte căsătorii.

Până la urmă, nu diferența de vârstă pune capăt unei relații, ci diferența de gândire. Barbații sunt aceeași copii, care adorm cu mâna la sân, iar în loc de bomboane cer mâncare.

© Preluarea oricărei informații de pe acest blog, fără acordul prealabil al autorului, este interzisă

Nuntă în Basarabia

E sărbătoare și răsună muzica!  Declar oficial sezonul nunților deschise.

Pentru mine nunțile moldovenești au fost dintodeauna un subiect tabu. Oamenii cad ori în extrema țărănului ahtiat, ori în cea a patosului exagerat. Să mă înțelegeți bine, nu mă deranjează o ie moldovenească și o horă ”ciuleandreiască”, sau o rochie scumpă și prezența unui interpret fancy. Mă revășește însă lipsa simțului măsurii și a culturii.

La noi acest eveniment unic se organizează nu de dragul mirilor, care probabil au făcut cea mai importantă alegere în viața lor, ci de ochii lumii.

Sovietul suprem al socrilor se convoacă cu cel puțin un an înainte, pentru a decide asupra tuturor detaliilor. Totul bine și frumos, dacă ar fi moldovanul indulgent, însă fiecare vrea să-și arate mendrele. Plus, câte bordeie, atâtea obiceie. Și iată așa se începe sfada, manipularea și stresul.

Oamenii se complică la tot, de la alegerea localului, de parcă ar avea vreo influență culoarea pereților asupra viitoarei căsnicii, până la forma invitațiilor.

Dat fiind faptul că alt mijloc de transport nu a fost inventat, limuzina este cea cu care toți cad de acord. Zero originalitate, doar PR ieftin.

Nuntașii se aleg nu după principiul ”Cine mi-e aproape și drag”, ci după ”Eu la el am fost, trebuie sa vină și el la mine”. Nu de alta, dar banul trebuie să se afle în permanentă circulație. Azi ți-i dau eu, peste un an mi-i dai tu. Ș-apoi cu căt mai mulți invitați, cu atât mai mulți bani. Vorba aia- ”De la Dumnezeu mai mult, de la mine mai puțin” dar asta deja e deja alt subiect.

Masa se aranjează în două rânduri, ca nu cumva să  te vorbească a doua zi tanti Mărioara prin tot satul că ești om sărac și nu ai avut ce pune pe masă. Și nu contează dacă locuiești în zona urbană, fiecare are câte o tanti Mărioară care iubește să umble cu zvonurile.

Alcool mai ieftin, muzică mai multă, și dăi cu balu!

Dansezi în mijloc de sală și te simți ca Alisa în Țara Minunilor-personaje intergalactice și culori inimaginabile. Nu știi dacă să râzi, ori să te pălească mila asupra celor ce vezi. Exces de fard, exces de fixativ și exces de zel. Rochii prea scurte, tocuri prea înalte și lipsă de cultură. Oameni beți, oameni îngâmfați, câțiva care se distrează , vreo trei care deja s-au plictisit și încă vreo doi care tot se mai șoșotesc despre calitatea mâncării, ori rochia miresei.

Da, rochia miresei e unul din subiectele centrale. Personal nu am înțeles niciodată rochiile mari cât casa, în care nu poți nici merge, nici respira,  ne mai vorbind de a dansa. Și ce e cu moda asta de a scoate jumătate de sâni afară? Mi se pare deloc frumos și prea vulgar pentru o mireasă care se presupune a fi nevinovată.

Eh, dar stați că nu s-au jucat găinile. Ce prostii! Sărmanii nănași, dacă tot nu au chleltuit deloc banii, hai să mai plătească și pentru găinușele dansatoare, care tot pe masă râmân și tot nu le mânâncă nimeni. Care e scopul acestor obiceiuri depășite, inventate încă din epoca de piatră?

După miezul nopții, invitații se mai potolesc. Jumătate dorm, iar cealaltă jumătate vor să plece acasă. Stau cuminciori și așteaptă să pună banii în plic, asta în cel mai bun caz. În cel mai rău, fiecare se va ridica și le va dori însurățeilor casă de piatră și mulți copii. De creativitate pentru altă felicitare, nici pomeneală. După, va solicita muzicanților o piesă și va anunța cu cât l-a lăsat inima să ajute financiar tânăra pereche. Dacă sunt prezente vreo sută de perechi, partea cu pusul banilor pe masă e de-a dreptul deprimantă.

În zori, când ești mai mult mort decât viu, urmează spectacolul cel mare- dezbrăcarea miresei. Se așează sărmanii miri în fața nuntașilor și cu fețele rupte din desene animate, așteaptă să li se pună în cap toate zecile de plapume, că na, puțin loc pe jos.

Nunta devine un calvar, care nu se încheie nici dimineața. Moldovenii sărbătoresc trei zile și trei nopți ca în povești.

Urmează ”Borșul” și ”Rachiul Roșu”. Mirii au încercat deja 80 la sută din Kamasutra, iar nuntașii vin la rachiu roș. Câtă ipocrizie.

Nu fiți patetici! Cultură, dragoste și înțelegere! Sănătate și bun simț!

© Preluarea oricărei informații de pe acest blog, fără acordul prealabil al autorului, este interzisă

Despre oameni și schimbări

 

-Dacă o să mă schimb, promite-mi că-mi zici să-mi dau o palmă!
-Nu-ți fă griji, te știu de atâta timp și tot nu te-ai schimbat.

Și totuși oamenii se schimbă? Am devenit obsedată de întrebarea asta. Oare oamenii sunt capabili a se schimba, ori este doar iluzia celor care vor să o vadă? Poate ne percepem noi altfel, sau poate cei ce ne percep, refuză să ne mai vadă la fel? Ne schimbăm noi, ori se schimbă circumstanțele?

Poate suntem ca o monedă și așteptăm să ne întoarcem pe partea opusă într-un moment anume.

Oare oamenii se nasc parșivi, ori îi face viața? Oare cel sătul, fost cândva flămând, a uitat cum e să vrei de mâncare?

De ce problemele din drumul „из грязи в князи” pe unii îi face milostivi și generoși, iar pe alții egoiști și trufași.

Cine a inventat asta- Viața ne schimbă? Poate schimbarea e doar o scuză adusă pentru ceea ce am făcut cândva, sau pentru ceea ce urmează să facem?

Ne schimbăm, ori ne descoperim?

© Preluarea oricărei informații de pe acest blog, fără acordul prealabil al autorului, este interzisă

Cultul genților de dame

Și acelui cu barbă crescută de căteva zile și acelui ce s-a trezit cu noaptea în cap să se radă, și bărbatului acoperit cu mușchii bine lucrați la sală, sau a unui ce nu are grijă de siluetă, i se potrivește de minune o gentuță de damă.

Tare îmi plac cuplurile astea de îndrăgostiți , frumușei de mânuță, unde el duce fluturând în mână o pochetă feminină, ca să pară bărbatul visurilor ei, iar ea, mândră de al său mascul, pășește agale încurajându-i gestul. Și merg ei așa fericiți în penibilitatea lor, până prostia îi va despărți.

E pe bună dreptate să trăim într-o țară mizerabilă, cu oameni care, deși nu își cunosc obligațiile, ne conduc după bunul lor plac, atâta timp cât noi, muritorii de rând, nu cunoaștem nici cele mai elementare reguli de comportament.

A nu respecta eticheta, e ca și cum a-i scupa împotriva vântului.

Una din regulile magice zice: ”Bărbatul nu duce niciodată geanta de dame!” Oare nu e logic? Geanta de dame, este predistinată damelor, și trebuie purtată în exclusivitate de către dame. După ce stai 3 ore în oglindă și o asortezi cu nu știu care culoare de la ciorapi, i-o arunci bărbatului să ți-o ducă, că na- tu ești ori prea obosită, ori prea alintată, ori cam căscățică.

Din secolul al XIV, de când s-au inventat primele gentuțe pentru femei, pe atunci un mic săculeț prins la cingătoare, niciuneia dintre dame, nu i-a trăsnit în cap să-I transmită în posesie bărbatului. Chiar și astăzi, nicăieri în lume nu se practică această metodă. Femeile noastre au hotărât să iasă în evidență.

Dragile mele doamne, nu vă puneți prostia în evidență! Aveți grijă de propriile voastre gentuțe și de propriile voastre vieți. Gențile vă definesc statutul și femenitatea. Nu le neglijați!

© Preluarea oricărei informații de pe acest blog, fără acordul prealabil al autorului, este interzisă

Sexul, mintea și prezervativul

Conform datelor Centrului Național de Management în Sănătate fiecare al patrulea adolescent, care întreține relații sexuale, nu folosește mijloacele de contracepție. În fiecare zi o adolescentă sub 16 ani naște, iar țara noastră face parte din topul infecțiilor cu transmitere sexuală din Europa.

Aceste date statistici le-am citit ca să mă conving încă o dată de propria-mi teorie, conform căreia dacă nu ai minte să cumperi un prezervativ, nu trebuie să te apuci de sex! Sexul, mintea și prezervativul sunt 3 componente inseparabile.

Pe vremurile când umblam eu cu ghiozdanul în spate, în școli nu exista un curs destinat educației sexuale. Cu toate astea, țin minte cum fetițele se adunau la pauză chicotind  în jurul unei cărți educative, cumpărate de vreo mamă mai modernă, iar băieții umpleau prezervativele cu apă în veceurile școli. Când puful de abia începe a crește, sexul e un un subiect tabu, dar cu ușoare note de umor și curiozitate.

Într-un timp, la ore, veneau tineri voluntari din ONG-uri cu un bol de sticlă plin cu prezervative, pe care le împărțeau doritorilor, explicând cum se folosesc corect pe o machetă sub formă de penis. Cu toată bogăția asta, treceau nestingheriți printre bănci, ceea ce stârnea și râs și rușine, iar pentru cei mai copți, și dorința de a băga mâna în bolul cu pachețele colorate.

Atunci mi se părea jenant, dar iată-mă acum dormind într-un pat cu soțul și manifestându-mă pentru astfel de practici.

Urmăresc cum unele copilițele cu sâni rotunzi și minte plată, se dau în vânt după sexul fără prezervativ, doar pentru a-i face plăcere partenerului. Din start ele stabilesc prioritatea  intereselor bărbatului, ceea ce este greșit. Explicația este pe departe una exhaustivă-”El exclude prezervativul, dar o să aibă grijă”. Nici un bărbat nu are dreptul să vină cu astfel de replici, până la momentul în care îți va pune inelul pe deget și va fi gata să-și asume un copil. Lui nu-i convine prezervativul care este inofensiv pe câteva minute, iar tu ești gata să-ți stresezi organismul cu contraceptive, ce pot avea urmări grave pe viitor, ori sa te lași în grija lui. Prezervativul te protejează nu doar de sarcină, dar și de multe boli.  În plus, nu există o să aibă el grijă. Chiar dacă nu ejaculează în vagin, lichidul pre-seminal, care este secretat continuu pe parcursul actului sexual, conține spermatozoizi. Ești pregătită pentru un copil?

Refuzați să folosiți prezervativul în timpul sexului, dar se pare că aveți un prezervativ pe creier, ce vă împiedica să conștientizați că sunteți responsabili de sănătatea voastră.

Faceți sex cu minte și nu uitați să folosiți corect prezervativul!

© Preluarea oricărei informații de pe acest blog, fără acordul prealabil al autorului, este interzisă

Bun simț la reducere

De multe ori mă gândesc să-mi deschid propriul business. Mă aflu în dificultate. Nu ducem lipsă nici de mâncare, nici de țoale și nici de cluburi  ”modnîe” de noapte, unde poți să intri doar dacă ești îmbrăcată ca o ”prașmandovcă”. Mă uit în jur și parcă avem de toate.  И тут меня осинила. Ceea ce ne lipsește cu adevărat e bunul simț.

Dacă ar fi cu putință, de mâine m-aș apuca să deschid un magazin, unde s-ar comercializa bun simț. Locația nici nu se pune la discuție- centrul capitalei.  There’s no law against sitting pretty, sau cum ar zice rusu- Красиво жить не запретишь. Las’ să fie mândru și Ștefan cel Mare și porumbeii de pe monument.

Denumirea magazinului aș bate-o în pietre Swarovski, ca să atrag toate pseudo-fashionistele care și-au uitat culoarea propriilor sprâncene și forma unghiilor. Pentru cei care după două luni petrecute în străinătate și-au uitat limba maternă, la intrare ar sta un doorman care i-ar saluta binevoitor: ”Buongiorno. Benvenuto!”  Înăuntru, s-ar oferi câte o bere ieftină și o mână de răsărită pentru cei din faimosul grup Гопник style. Pereții, podul și chiar și banca vânzătorului ar fi acoperite cu oglinzi, pentru ca toate fardurile excesive, blănurile naturale și pantofii de firmă să își poată admira propria reflecție. Vânzătorul ar fi un om citit, calculat și calm, pentru ca toți vizitatorii ce vor să pară îngeri ai cerului, să aibă plăcerea de a-și pune ipocrizia în joc.

În final, pentru ca toată afacerea asta să aibă succes și să acopere o rată cât mai mare de cumpărători, aș oferi reduceri. Toți iubesc reducerile. Asemenea unor zombi hipnotizați lumea cumpără lucruri doar de dragul de a cumpăra, neglijând utilitatea acestora. De ce nu am oferi la reducere un produs de care oamenii chiar au nevoie? BUN SIMȚ!

© Preluarea oricărei informații de pe acest blog, fără acordul prealabil al autorului, este interzisă